De la sala de operație la biroul notarial: De ce amânarea ne costă liniștea?
La sfârșitul lui noiembrie 2025, am simțit că ceva nu este în regulă cu sănătatea mea. Un gust amar, niște dureri în partea dreaptă a abdomenului, dureri de cap neobișnuite. Din întâmplare, unei colege de birou i s-a făcut rău într-o zi, iar din discuțiile cu ea și cu echipajul de ambulanță am realizat că împărțim același diagnostic: bilă leneșă, posibil o colică.
Vizita la medic a confirmat suspiciunile: colecistită, însoțită de o „piatră” descoperită la ecografie. Gastroenterologul a fost ferm: va fi nevoie de o operație de îndepărtare a colecistului. Din fericire, nu era o urgență. Mi-a prescris un tratament medicamentos, un regim alimentar strict și mi-a recomandat un medic chirurg din aceeași unitate medicală.
Evident, am întrebat cât de repede ar trebui să „mă mișc”. Răspunsul a fost clasic: „Nu arde, dar cu cât mai repede, cu atât mai bine, pentru că oricând pot apărea complicații.”
Prima etapă: Iluzia controlului și amânarea inevitabilului
Pentru că agentul imobiliar din mine nu se poate abține, m-am văzut aproape imediat în situația vânzătorului care are o problemă, vrea să își vândă casa, dar pentru că „nu arde”, caută soluții să amâne rezolvarea firească.
A urmat o lună de liniște. Medicamentele și regimul alimentar și-au făcut efectul și au anulat stările de rău. Practic, eram vânzătorul care tocmai a scos proprietatea pe piață și, pentru că primește telefoane și primele vizite, își spune în sinea lui: „Lasă, că poate totuși nu e nevoie să fac un compromis, sau dacă o fi... mai vedem.”
Decembrie a trecut. N-a fost ideal, pentru că iubitorul de tradiții din mine a trebuit să se mulțumească cu friptură de conopidă și ceai de mușețel în loc de porc și vin fiert. Dar eram bine, nu aveam dureri, nu simțeam presiune. Exact atitudinea vânzătorului care simte că există un oarecare interes pentru proprietatea lui și speră că totul se va rezolva de la sine.
A doua etapă: Când timpul începe să lucreze împotriva ta
La început de ianuarie, am început să clachez. Timpul trecea, iar problema mea nu dispărea, ci era doar „mascată” de regim și pastile. Nu aveam dureri fizice, dar mă consumam psihic. Faptul că oricând, orice se putea declanșa, mă epuiza.
Mă vedeam din nou în postura vânzătorilor care observă cum timpul se scurge, proprietatea stă pe piață, iar problema lor – nevoia de a vinde – este doar „atenuată” de vizionări sporadice și de interesul tot mai redus al agenților care mai sună doar să întrebe de stadiul ofertei.
După jumătatea lunii ianuarie, au apărut și stările de disconfort fizic. Mici dureri. Presiune. Iar întrebările apropiaților – „Dar totuși, tu când te operezi?” sau „Mie mi-ar fi frică în locul tău, nu știu cum reziști” – puneau și mai multă greutate pe umerii mei.
A treia etapă: Frica de a avea încredere într-un profesionist
Am luat telefonul și am programat întâlnirea cu medicul chirurg recomandat. Mi-a dat o listă de analize pre-operatorii. Doamna doctor mi s-a părut genul care știe perfect ce face, iar recenziile online erau excelente. Cu toate astea, aveam o temere. Oare la mine va funcționa?
M-am întors cu gândul la vânzătorii care înțeleg că problema lor nu va dispărea singură și încep să caute soluții. Văd agenți imobiliari online, îi urmăresc pe TikTok, le citesc anunțurile. Par profesioniști și de încredere. Dar teama de a lăsa pe mâna lor cel mai de preț bun pe care îl au rămâne uriașă.
Apoi, discutând cu un apropiat, mi-am amintit că în urmă cu câțiva ani vândusem o proprietate unui medic anestezist. Un OM, cu majuscule. Și culmea, doctorul Bogdan activa în aceeași clinică alături de chirurgul meu. M-am dus la el să-i spun ce mă doare și de ce mă tem.
– Liniștiți-vă. O cunosc pe Eliza din rezidențiat. De 20 de ani lucrăm împreună. E un medic extrem de bun. Sunteți pe mâini bune.
– Știți, domnule doctor, până și anestezia mă sperie... am traumele mele la câte operații am avut.
– Pentru asta, voi fi eu acolo. O să am grijă de dumneavoastră. Trebuie doar să aveți încredere în mine, așa cum am avut și eu în dumneavoastră când am cumpărat.
Am avut. Am făcut programarea, am făcut analizele și am așteptat. Eram exact ca vânzătorul care a găsit acel agent imobiliar recomandat, pe care simte că se poate baza, a semnat contractul și acum așteaptă ca problema să-i fie rezolvată.
Finalul fericit: Liniștea de după tranzacție
O săptămână mai târziu, vineri la 6 dimineața, intram în clinică. Era a patra mea operație, dar pentru prima dată mergeam fără emoții. Știam că „am spatele asigurat” de profesioniști cărora le pasă. Două zile mai târziu, duminică, plecam acasă pe propriile picioare. Liniștit, vindecat, cu un zâmbet în colțul gurii. Mă puteam întoarce la viața mea.
Păstrând proporțiile și fără nicio intenție de a mă compara cu medicii care salvează vieți, la ieșirea din clinică m-am simțit fix cum se simt clienții mei vânzători atunci când pleacă de la notariat: eliberați și fericiți. În drum spre mașină mi-am spus: „Trebuia să fac asta mai demult. A fost atât de simplu!” Este exact fraza pe care o aud constant din gura clienților mei la final de tranzacție.
O concluzie despre încredere
Teama este naturală. Neîncrederea la fel. Puterea de a-ți pune viitorul, sănătatea sau siguranța financiară în mâinile altcuiva este greu de găsit. Dar odată ce faci acest pas alături de echipa potrivită, rezultatele sunt extraordinare.
Închei prin a le mulțumi public doamnei doctor chirurg Eliza Gangone și domnului doctor anestezist Bogdan Grigorescu, alături de întreaga echipă Sanador. Pentru precizia profesională, dar mai ales pentru că mi-au arătat cât de mult contează să îți pese cu adevărat de omul din fața ta.
Noi, în imobiliare, nu vindecăm fizic. Dar îndrăznesc să spun că rezolvăm probleme imobiliare cu aceeași „precizie chirurgicală” și cu aceeași empatie.
Dacă o proprietate care nu se vinde a devenit o povară care îți macină liniștea, nu lăsa timpul să lucreze împotriva ta. Lasă-ne să luăm această greutate de pe umerii tăi, ca tu să te poți întoarce la viața ta, zâmbind. Scrie-ne și hai să transformăm acel „trebuia să fac asta mai demult” într-un „mă bucur că am făcut-o astăzi”.
