Capitolul 1
Telefonul
Fragment din carte · 22 iulie 2026 · de Daniel Dobre
O mare parte din munca de agent imobiliar înseamnă să vorbești la telefon. Îți imaginezi că ai postat o ofertă online — cu text de prezentare, cu suprafață, an, preț, cu poze clare, făcute de fotograf, care surprind toată proprietatea, și cu o descriere în care scrie inclusiv ce e de făcut la ea. Și totuși… hai să redau câteva dialoguri, exact cum s-au întâmplat.
— Bună ziua, vă sun pentru anunț…
— Bună ziua, sigur. Pentru ce proprietate, vă rog?
— Ah, nu mai știu ce era… că mi-a dat cineva numărul…
— Înțeleg. Dar ce căutați dumneavoastră?
— Dar dumneavoastră ce aveți?
— Păi… ați sunat la o agenție imobiliară. Avem mai multe proprietăți: de vânzare, de închiriat…
— Aveți și de închiriat?
— Da, avem. Vreți să închiriați ceva?
— A, nu. Eu vreau să cumpăr. Întrebam doar dacă vă ocupați…
— Da, ne ocupăm. Dar dacă vreți să cumpărați, ce anume?
— Nu știu. Ce aveți? Adică apartament, că nu ne permitem vilă. Sau o garsonieră.
— Sigur. În ce zonă v-ar interesa?
— Pe aici, prin jur.
— Prin jurul a ce?
— Pe unde stăm noi.
— Și unde stați dumneavoastră?
— Aici.
(momentul în care cedez nervos, în ciuda calmului meu)
— ACOLO n-avem nimic!
— Și UNDE aveți?!
— Nu mai avem nimic, le-am vândut pe toate!
— Păi și atunci de ce mai aveți anunțuri? Ca să induceți lumea în eroare?!
— Fiți amabil, la ce scară e apartamentul?
— Bună ziua. Îmi spuneți, vă rog, care apartament?
— Da, ăsta din zona Iancului.
— Scara 3 ar fi acesta.
— Și e blocul ăla verde?
— Nu.
— A, e ăla maro.
— Nu…
— Aha! E ăla roșu!
— Da.
— Știam eu! Auziți, dar vederea e pe față sau pe spate?
— Pe față.
— Aha… și etajul, sigur e la 9? Nu e la 8 sau la 10, nu?
— Nu.
— Ce „nu"?
— Nu e la 8 sau la 10.
— Atunci la ce etaj e?
— La 9.
— Aha, deci e la 9.
— Da.
— Deci e blocul roșu, scara 3, etajul 9, pe față?
— Da!
— Aha!
— Aha…
— Da, nu mă interesează, la revedere!
(a doua zi, ora 16, mă duc la vizionare; în ușă, un bilețel: „Vă cumpăr apartamentul. Sunați urgent" și un număr de telefon — îl recunosc pe cel care sunase ieri și „nu era interesat")
— Bună ziua!
— Bună ziua.
— Vă sun pentru anunțul dumneavoastră, apartamentul cu 2 camere din Berceni.
— Da, vă rog. Cu ce vă pot fi de folos?
— Auziți, apartamentul ăsta nu are niciun fel de amenajări?
— Nu, așa cum vedeți în fotografii, necesită renovare.
— Și blocul… e din 1963?!
— Da, așa este. Din 1963.
— Și nu e reabilitat, nu?
— Nu, nu este.
— Sunt bani mulți de băgat în el…
— Sigur, e nevoie de o sumă importantă, însă cât exact depinde de ce vreți să faceți…
— Da, mulți bani…
— Însă tocmai de aceea are un preț foarte bun, care permite cumpărătorului să investească…
— Da, prețul e bun!
— Stabilim o vizionare? (eu, simțind „miros" de bani)
— Nu!
— De ce nu?!
— Nu e ce caut eu…
— Dar ce căutați?
— Păi, să fie bloc după 1980, de preferat reabilitat, decomandat, etaj 1–3 și gata de mutat, eventual mobilat, că eu fac Prima Casă și nu-mi rămân bani de amenajare…
— Dar… dacă asta căutați, de ce ați sunat la un anunț pentru un semidecomandat în bloc din 1963, neanvelopat, etaj 6, neamenajat și nemobilat?!
— Eram curios…
— Curios să…?
— Să văd dacă e real.
— Anunțul?
— Da. Și prețul…
— Păi e real!
— Da.
— Și acum… ce facem?
— Păi… ceva decomandat în bloc din 1980 nu aveți? Poate să fie și mai sus de 3…
— Fiți amabil, aveți un anunț aici…
— Bună ziua. Da, avem. Mai multe chiar.
— Case?
— Anunțuri. Și case, și apartamente. Avem și terenuri…
— Ce terenuri aveți?
— Deci ați sunat pentru un teren…
— Nu, am sunat pentru o casă. Dar dacă aveți și terenuri…
— Da, am 3 terenuri de vânzare. Unul în Pantelimon, unul pe Alexandriei și unul în Otopeni…
— A, nu, în București. Nu vreau pe coclauri.
— În București nu avem terenuri…
— Păi ați zis că aveți.
— Terenuri, da. În București, nu. Dar oricum, parcă ați sunat pentru o casă…?!
— Da. Aveți case?
(aici, fiind la volan, îmi vine să sar cu mașina de pe podul Mihai Bravu…)
— Avem case. În ce zonă vă interesează? Sau, mai bine, vă spun eu unde am: în Cernica, în Pantelimon, în Otopeni, în Dobroești, în…
— În București nu aveți?
— Nu!
— Bună ziua!
— Bună ziua, casa asta din Otopeni mai e de actualitate?
— Bună ziua. Spuneți-mi, vă rog, un preț sau locația exactă, am mai multe case în Otopeni.
— A, aveți mai multe? Păi și mai bine. Ce aveți în Otopeni?
— Am mai multe case, diferite ca preț și caracteristici. Haideți să vedem ce tip de casă vă interesează…
— O casă bună, cu 3 dormitoare, living și curte.
— Ok. În Otopeni am o casă cu 3 dormitoare, 105 mp utili, la 120.000 euro. Și tot în Otopeni, una tot cu 3 dormitoare, la 220.000 euro, 165 mp utili. Care v-ar interesa?
— Altceva ce mai aveți?
— Păi… ar mai fi ceva la 189.000 euro…
— Nu…
— Sau la…
— La 80.000 euro aveți ceva?
— În Otopeni, nu.
— Dar unde aveți?
— De 80.000 euro? În Pantelimon.
— Nu-mi place în Pantelimon.
— Dar unde vă place?
— În Otopeni.
— În Otopeni nu am la 80.000 euro.
— Dar la cât aveți?
(ah, Caragiale…)
— La 120.000 euro. Haideți să programăm o vizionare…
— Nu… că e prea scumpă.
— Bună ziua, domnul Dobre?
— Da, bună ziua!
— Domnul Dobre, casa asta din Cernica, de 115.000 euro…
— Da…
— Se poate vedea?
— Da, sigur. Când doriți?
— Păi noi suntem aici.
— Acum?! (e sâmbătă, ora 17)
— Da.
— Ajung și eu la 18. Luni! Mai am o vizionare programată atunci.
— Dar acum nu puteți veni?
— Acum nu. Știți, e sâmbătă, ora 17…
— Da, da. Știu…
— Haideți să programăm pentru săptămâna viitoare…
— Da, dar noi eram deja aici și am fi vrut s-o vedem…
— Vă înțeleg, dar eu n-am știut că o să fiți acolo azi la 17, așa că nu sunt nici eu acolo…
— Dar vă putem aștepta…
— Până luni?!
— Ei, nu până luni. Până veniți. Cât faceți, 30–40 de minute maxim, că la ora asta nu e trafic!
— E posibil să fac ceva mai mult…
— O oră?!
— Mai mult…
— Cât?!
— Două zile, că nu sunt în București!
— Am înțeles! Nu lucrați în weekend…
— Nu neapărat. Uneori da, uneori nu. Weekendul ăsta, nu! De asta ziceam să programăm săptămâna viitoare…
— Săptămâna viitoare nu putem noi.
— Dar totuși…
— Suntem plecați.
— Toată săptămâna?!
— Da, toată.
— Atunci săptămâna următoare…
— Nu putem.
— Atunci când puteți?
— Păi noi putem acum!
— Și data următoare după „acum", când ați mai putea?
— Nu știu. O să revenim noi cu un telefon.
Toate cele de mai sus sunt reale și trăite pe pielea mea. Închei cu una „frumoasă", de la colegul Ștefan Niță „citire":
— Alo!
— Da, vă rog.
— Dom'le, casa asta… din Cernica…
— Da.
— Dom'le… unde e, dom'le, casa asta?
— Vă referiți la cea de 189.000?
— Da, dom'le! Asta! Că în Cernica nu e!
— Casa din Cernica de 189.000 euro este în Cernica, la intrarea dinspre Centură…
— E pe naiba, că nu e! O caut ca nebunul de 2 ore și nu e! Am fost pe toate străzile și n-am găsit-o!
— Păi și de ce nu m-ați sunat de la început, să vă explic unde e?
— Păi nu vă știu eu pe voi?! Care dați anunțuri false ca să atrageți clienții?!
— Așa… deci înțelegeți că e un anunț fals și casa nu există?
— Exact!
— Atunci… de ce o căutați?!
(…)
— Păi… ai dracu' de agenți imobiliari, care dați anunțuri false!
(text redat din memorie, cu aproximație)
Recunosc că viața de agent imobiliar e una extrem de interesantă, palpitantă și amuzantă. Iar pe fond nervos, puțină meditație, magneziu din greu și un coniac bun rezolvă, la final de zi, situațiile de mai sus. Data viitoare vă povestesc despre ce se întâmplă la vizionări. Alea… sunt puțin mai „tari". Uneori te ia și ficatul.