DANIEL DOBRE.Imobiliare
Vânzători și proprietari · Cumpărători și chiriași · Agenți imobiliari și manageri de echipe

Ce au în comun o stire falsa de la radio și piata imobiliara ?

Articol4 minDaniel Dobre4 august 2026

Ce au în comun o stire falsa de la radio și piata imobiliara ?

Articol scris initial in 26 ianuarie(!) 2026. Dar la fel de actual astazi, cand ne confruntam cu o noua situatie exceptionala: blocajul pietei imobiliare, ca urmare a nefunctionarii ANCPI.

Săptămâna trecută eram în mașină, ducându-l pe Matei la școală. Ascultam Radio Zu. La un moment dat, Mihai Morar a început o discuție interesantă cu colegii săi de matinal:

— Vă aduceți aminte ediția de ieri? ...Și vă mai aduceți aminte momentul acela în care am anunțat că au ieșit sondajele și Radio ZU este din nou lider de piață pe segmentul...?

— Da, da! au confirmat cei doi.

— Și vă aduceți aminte că am spus că e o mare bucurie să fim din nou cel mai ascultat radio din România...

— Daa...

— Și la final, vă aduceți aminte și că am zis așa, în spirit de glumă, că din martie vine și Măruță la matinal, să vezi atunci audiență...?!

— Ha ha, da, ne aducem aminte... Chiar am râs. Că na, era o glumă legată de faptul că Măruță termină în februarie la Pro TV și că... din martie vine la noi...

— Ei bine, a continuat Morar, vreau să vă anunț că astăzi, cel puțin 13 publicații au scris, cu surle și trâmbițe, că din martie Cătălin Măruță li se alătură lui Morar și Buzdugan la Radio ZU! Unele dintre ele fiind chiar publicații „quality”, cu reputație bună!

Totuși, a continuat el, niciunul dintre articolele din cele 13 publicații nu a menționat nimic despre faptul că Radio ZU e numărul 1, nici despre campaniile umanitare făcute.

Și da, am verificat. Informația apare în mai multe publicații.

Niciuna dintre publicații nu a cerut confirmare de la Radio ZU sau de la Mihai Morar.

Niciuna dintre publicații nu a cerut confirmare de la Cătălin Măruță.

Niciuna nu a menționat că informația a fost dată „ca o glumă”. Ci toate au prezentat-o drept fapt.

De ce? Pentru că bârfa vinde. Pentru că nu lași adevărul să strice o știre bună. Pentru că informațiile de genul acesta atrag vizitatori și aduc audiență.

Evident, faptul că Radio ZU e numărul 1 este o informație care nu incită. Senzaționalul vinde.

Poate vă întrebați care este legătura dintre cele scrise mai sus și piața imobiliară.

Păi să vedem. Știrea conform căreia „numărul de tranzacții imobiliare în ianuarie 2026 este mai mic decât numărul de tranzacții din ianuarie 2025” este o informație care stârnește interesul. E un „breaking news” pe negativ. Iar negativul vinde, pozitivul nu.

Ce sens are să completezi informația despre scăderea tranzacțiilor cu o mică precizare esențială:

În ianuarie 2026 NU se pot semna promisiuni de vânzare-cumpărare pentru imobilele noi.

Legea „Nordis” a intrat în vigoare și, momentan, semnarea promisiunilor este imposibilă, Cartea Funciară nefiind pregătită tehnic. În plus, cum legea e nouă și încă „nerafinată”:

Dezvoltatorii imobiliari încă așteaptă să se „limpezească” lucrurile;

Cumpărătorii, care nu au suficiente informații, stau și ei în stand-by;

Promovarea proiectelor imobiliare este în pauză (ar fi contraproductiv să promovezi ceva ce nu poți vinde încă);

Vizionările nu se fac, din aceleași motive.

Nu scriu acest articol pentru a „justifica” ceva. O fac doar pentru a vă reaminti că media are uneori prostul obicei de a distorsiona realitatea.

Așa că, înainte de a lua „de bune” unele informații servite de media, aveți curiozitatea de a verifica sursele și contextul. Dacă nu veți trece de fiecare dată prin filtrul personal informația la care aveți acces, riscați să vă expuneți manipulărilor.

Piața imobiliară nu e nici rea, nici bună. Tranzacțiile continuă să se întâmple.

Evident, există o masă de cumpărători care „așteaptă să pice piața pentru a cumpăra mai ieftin”. Fără să înțeleagă că o casă o cumperi când îți trebuie, nu când se ieftinește. Sau că inflația îi va determina ca, peste un an, să plătească mai mult pentru același apartament, chiar dacă prețul pieței rămâne stabil.

Și există o altă masă de vânzători care „așteaptă să crească piața ca să poată vinde la prețul dorit”, fără să înțeleagă că, dacă se întâmplă asta, prețul va crește și la ceea ce vor ei să cumpere cu banii obținuți.

Suntem astazi, in august 2026, la 7 luni distanta de la acel moment. Si pot baga mana in foc, ca sunt in piata atat vanzatori, cat si cumparatori, care isi smulg niste fire de par din cap, pentru ca "au asteptat".
Poate ar trebui sa tinem minte evenimentul asta...

Trimite mai departe

WhatsAppFacebookLinkedIn

Alte materiale pentru vânzători și proprietari · cumpărători și chiriași · agenți imobiliari și manageri de echipe

Ești sigur că nu ai nevoie de agent? Detaliul psihologic care îți poate sabota vânzarea
Articol · 3 minute de citire · 4 august 2026

Ești sigur că nu ai nevoie de agent? Detaliul psihologic care îți poate sabota vânzarea

Când proprietarul este acasă, cumpărătorul se simte automat ca un intrus. În loc să deschidă dulapurile (să vadă spațiul de depozitare), să testeze presiunea la apă său să se așeze pe fotoliu pentru a simți lumina, el va sta cu mâinile la spate. * Rezultatul: Vizionarea se desfășoară pe repede-înainte. Cumpărătorul se grăbește din politețe, nu se conectează cu spațiul și pleacă fără a-și imagina cum ar fi să locuiască acolo.

Daniel Dobre
Citește